Tag Archives for " microsoft "

Microsoft lanseaza Internet Explorer 8

Shares

Microsoft a anuntat ca Windows Internet Explorer 8 este disponibil de astazi. Compania sustine ca noul browser este cea mai buna solutie pentru cei care navigheaza pe internet.

Lansarea IE 8 vine în condiţiile în care Microsoft şi-a pierdut din cota de piaţă în faţa rivalului Firefox şi trebuie să facă faţă unei competiţii tot mai puternice din partea Google şi Apple, printre alţii. Cota de piaţă la nivel global pentru Internet Explorer, care se ridica la peste 90 de procente în 2004, a ajuns la sfârşitul anului trecut sub 70%, potrivit Net Applications.

Noua versiune blocheaza de doua pana la patru ori mai multe atacuri malware decat alte browsere, mai spun cei de la Microsoft, adaugand ca acelasi studiu a aratat ca 37% dintre oamenii intervievati se tem sa cumpere produse online, pentru ca ar trebui sa dea informatii private, care ar putea fi interceptate.

În ceea ce priveşte viitorul, Microsoft nu a spus foarte multe despre planurile sale legate de browser-ul său, dar Mike Nash, Corporate Vice President, a pus capăt speculaţiilor conform cărora IE 8 va însemna un sfârşit de drum.

Download Internet Explorer 8

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=RKSThXSH8-0&feature=related[/youtube]

pretul yahoo a scazut

Shares

Profitand de criza mondiala Microsoft negociaza cumpararea motorului de cautare al Yahoo care acum este evaluat la 20 mld $

Renegocierile pentru achizitia Yahoo se pare ca au inceput in noiembrie cand Jerry Yang si-a anuntat demisia.